Învățăm, testăm și inovăm pentru ca soluția IT pe care ți-o oferim mâine să fie mai valoroasă decât cea de azi. Nu ne dorim să fie mai ușor, ne dorim să fim mai buni.

Ultimele postări
© Copyright Magnetic IT Services
esxi free

Cum analizezi corect impactul deciziei Broadcom de a renunța la varianta gratuită a hipervizorului VMware ESXi asupra companiei tale

Săptămâna aceasta a venit cu o veste nu tocmai bună pentru companiile mici și mijlocii care folosesc în medii de test sau de producție varianta gratuită a hipervizorului VMware ESXI pentru crearea și gestionarea mașinilor virtuale. Broadcoam, compania care deține software-ul, după achiziția Vmware, a anunțat că nu mai comercializează varianta perpetuă (fără dată de expirare) a licenței, făcând în schimb disponibile oferte noi de abonament. În plus, compania nu va mai lăsa în piață nici varianta gratuită.

ESXi, un software care rulează direct pe hardware, nu mai este astfel disponibil la modul general, Broadcoam marcându-l ca EOGA (End of General Availability), termenul prin care gigantul american spune că soluția în varianta sa gratuită a ajuns la finalul vieții. Iar în acest moment, nu este disponibil un produs VMware echivalent care să-l înlocuiască.

Ce înseamnă aceste decizii ale Broadcom pentru companiile care îl utilizează de obicei pentru a-și eficientiza resursele hardware, pentru a îmbunătăți scalabilitatea și operațiunile IT?

Ele nu vor mai avea acces la o licență per mașină virtuală. Varianta disponibilă acum este un abonament per-core. Cât despre retragerea versiunii gratuite (EOGA), acest lucru înseamnă că software-ul nu va mai fi disponibil pentru noi utilizatori.

Pentru utilizatorii vechi, hipervizorul se va mai poate utiliza în unele condiții chiar dacă nu se plătește produsul complet. Licența VMWare User Group “advantage” va persista, la fel și o versiune test a software-ului ce poate fi folosită doar o mică perioadă de timp, după care licența expiră (trialware).

Piața se schimbă. Ce măsuri se pot lua

 

Așadar, decizia Broadcom cu privire la ESXi nu poate fi trecută cu vederea de nicio companie care folosește varianta gratuită a soluției de virtualizare.

De fapt, nu poate fi ignorată de nicio corporație care utilizează versiuni gratuite ale software-urilor de virtualizare. Acesta este un nou semnal că piața se schimbă. Marii jucători din industrie par a se fi înscris pe un trend al renunțării la variantele neplătite.

Semnalul a fost dat în 2019 de IBM care, la scurt timp după ce a cumpărat platforma de virtualizare Red Hat, a decis să scurteze perioada de viață a ultimului produsul community CentOS. Chiar daca IBM a oferit ulterior o variantă prin care se puteau instala până la 16 noduri virtuale prin intermediul programului Red Hat Developer, comunitatea a suferit pierderi imense, foarte multe companii și specialiști IT migrând către comunitatea Ubuntu/Debian.

Cum nici Microsoft Hyper-V Server nu mai este gratuit, din 2022, plaja opțiunilor fără bani devine mai limitată, iar ofertele trebuie (re)analizate corespunzător.

În definitiv, virtualizarea, adică crearea unei versiuni virtuale a unui server sau computer fizic, este un must have pentru orice companie mică, medie sau mare care are o politică de management al costurilor și este preocupată de eficiența angajaților.

Fiind o soluție ce permite rularea mai multor sisteme de operare pe un singur server fizic,

  • este o metodă facilă prin care companiile își pot reduce costurile folosind mai puține servere (scad astfel cheltuielile cu energia, întreținerea acestora, scade nevoia de spațiu și amprenta de carbon),
  • crește disponibilitatea serviciilor IT care devin disponibile mult mai rapid în cazul în care un server fizic se defectează,
  • simplifică implementarea Planului de Disaster Recovery,
  • simplifică procesul de back-up și
  • crește agilitatea companiei.

Așadar, sfârșitul disponibilității generale a variantei gratuite a hipervizorului VMware ESXI poate impacta serios companiile care se bazează pe acest software pentru nevoile lor de virtualizare. Este ușor de intuit acest lucru.

Întrebarea este cum ar trebui făcută în mod corect o evaluare a impactului ținând cont de costuri și infrastructură IT? Iar apoi, ce soluție ar fi mai eficientă mai departe? Iată mai jos câteva informații care ar trebui să fie acum în atenția companiilor:

Benefică ar fi și o reevaluare a strategiei  de virtualizare pentru alegerea conștientă a unor soluții noi.

 

Miza este importantă având în vedere că, pe de o parte, schimbarea poate implica buget și resurse, iar pe de altă parte, virtualizarea este o soluție ce oferă prea multe avantaje pentru a renunța la ea.

În acest context,  implicarea unei echipe externe, cu calificări înalte și experiență în domeniu, poate ajuta în mai multe moduri.

Aceasta poate oferi:

  • asistență în evaluarea impactului asupra nevoilor de virtualizare ale companiei,
  • îndrumare cu privire la platformele de virtualizare alternative, cu variante gratuite sau contra cost,
  • migrarea către o nouă soluție de virtualizare, dacă este necesară.

În plus, experții IT  pot oferi sprijin în evaluarea costurilor ce survin odată cu trecerea la o versiune cu plată  sau la o platformă de virtualizare diferită. Companiile IT pot oferi, de asemenea, expertiză în optimizarea infrastructurii de virtualizare și în asigurarea unei tranziții fără probleme, astfel încât să nu aibă loc întreruperi în activitatea companiei.

Echipa Magnetic IT Services are o expertiză dovedită prin sute de proiecte de virtualizare. Specialiștii companiei sunt certificați și au competențe pentru tehnologii de virtualizare precum:

  • VMware ESXI/Vcenter
  • Microsoft HyperV/SCVMM
  • KVM
  • Citrix
  • Xen
  • Proxmox
  • Docker/Kubernetes
  • Podman